Teritoriul de astăzi al orașului Rădăuți, cât și imprejurimile sale, au fost locuite încă din timpurile preistorice.
[necesită citare]
Se crede că oamenii au venit la vale de pe dealurile din estul
depresiunii, după retragerea apelor și asanarea mlaștinilor. Pădurile
necuprinse ofereau omului preistoric vânat, iar apele, mai ales cele din
regiunea Ochiurilor, erau bogate în pește. În vadul
Suceviței, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri.
Tradițiile locale vorbesc despre voievodul
Radomir,
de la care și-ar avea numele său: Radomirovți, prescurtat Radovți, de
unde Rădăuți. O altă variantă ar fi și aceea după care numele Rădăuți ar
veni de la latinul Rothacenum, unde
romanii, după cucerirea
Daciei,
ar fi întemeiat aici o puternică și organizată colonie; sau cea de a
treia variantă: Rădăuți provine de la "satul bucuriei" sau "satul
sfatului" = rada (vezi slavul și polonezul rada).
[necesită citare]
O altă legendă, întâlnită în depresiunea Rădăuților, evocă existența unei anumite Uța și a fiului ei Radu (Radul Uței).
După întemeierea
Principatului Moldovei, istoria așezării este marcată de voievodul
Bogdan I
care alege, din punct de vedere strategic, ca inimă a rezistenței sale,
Valea Sucevei, unde se aflau "satele lui Radomir". Începând din
1359,
venind vremuri mai liniștite, voievodul Bogdan I a început
înfrumusețarea orașului Rădăuți. În locul unei bisericuțe de lemn, el a
clădit Biserica Domnească (
Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului.
Progresele înregistrate în toate ramurile economiei au creat condiții
favorabile și pentru dezvoltarea artei. Au fost durate, în această
perioadă, monumente trainice din piatră, care înlocuiau pe cele
anterioare, din lemn.
Prima atestare documentară a localității apare în
1392, într-un
uric,
împreună cu satul Olovăț (Volovăț), dar existența localității se pare a
fi mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de
aproximativ 5000 de ani care fac parte din
cultura Cucuteni.
Denumirea sa provine, după spusele unor istorici, de la numele
proprietarului său Radomir, după alții denumirea ar veni de la cuvântul
latin Rottacenum, dat de ostașii garnizoanei romane din Siret. Sub
influența slavă denumirea latină se transformă în Rădăuți. În timp,
localitatea a avut evoluții ascendente și descendente, în funcție de
evenimentele istorice.
Evoluția localității a fost influențată în mare parte de condițiile climaterice
[necesită citare]:
localizarea într-o zonă mlăștinoasă împreună cu nivelul ridicat al
precipitațiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a
satului și iernile foarte reci (în timpul iernii au fost înregistrate
temperaturi de -35 grade Celsius), situații care au stopat dezvoltarea
sa.
Factorii social-economici care au influențat negativ dezvoltarea
localității au fost ridicarea mănăstirii din Rădăuți la statutul de
reședință episcopală în
1402,
lucru ce a încetinit evoluția spre treapta superioară de dezvoltare,
trecerea de la sat la târg, și localizarea în apropierea Curții Domnești
și a Ocolului Bădeuți, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al
Rădăuțiului. Astfel, în anul
1774, Rădăuțiul număra doar 140 de fumuri cu 132 de familii, din care doar 58 erau țărani liberi.
Prima evoluție importantă și începerea urbanizării a apărut abia după
trecerea sub administrație austriacă, aceasta încurajând imigrarea în
număr destul de ridicat a coloniștilor. Noua administrație asanează
fosta mlaștină din actuala zonă centrală, conducând astfel la
dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu
funcțiuni administrativ-comerciale. Prin anii '20 ai secolului al
XIX-lea, în arhivele administrației austriece sunt menționate primele
nume de străzi. De exemplu: Ambrosiusgasse - după numele inginerului
Hermann Ambrosius (azi str. Hurmuzachi); Neubauergasse (azi str. Cuza
Vodă); Zeiselgasse (azi str. Iraclie Porumbescu); Floriangasse;
Kirchengasse (azi str. Ștefan cel Mare); Ringplatz (azi Piața Unirii);
Fratautzergasse (numită apoi Regina Maria, iar azi str. 1 Mai);
Woitinellergasse (numită apoi str. Principele Carol, iar azi str.
Putnei); Wolowetzergasse (azi str. Volovățului).
Orașul începe să se transforme dintr-un târg tipic moldovenesc
într-un oraș cu o configurație și imagine urbană diferită de tipicul
moldovenesc al zonei, fapt ce îl va face pe
Nicolae Iorga să afirme:
"Rădăuții dau cu adevărat icoana unui târg galițian" [necesită citare].
Odată cu migrația populației de etnie germană și evreiască (în
majoritatea lor foști soldați din armata austro-ungară) a început
dezvoltarea sectorului micilor meșteșugari și comercianți; primul
negustor
evreu din oraș ce și-a înființat prăvălia în anul
1796 se numea Iossel Reichnenberg.
[2]
Odată cu trecerea sub administrația austro-ungară datorită medicilor
militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită
consultațiilor pe care aceștia le dădeau inclusiv populației civile, la
început doar pentru etnicii germani apoi și pentru restul populației.
În timpul
primului război mondial, orașul este ocupat și reocupat de părțile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporție destul de ridicată.
Stema oraşului în perioada interbelică
Dezvoltarea orașului a avut o evoluție necontrolată în prima parte a
existenței sale, primul început de urbanizare apare abia în
secolul XVIII
în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea
nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca țesut de
tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se și astăzi. O
perioadă de timp orașul a fost împărțit intre cele două comunități, cea
română și cea germană, cu două administrații separate.
Limita orașului în partea sa sudică era limita proprietății
Mănăstirii Bogdana.
Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până
în perioada anilor '60-'70 când s-a trecut la urbanizare accentuată,
prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al
hergheliei, astăzi cartierul Călărași sau strada Manejului. În perioada
anilor '70-'80, orașul a fost sistematizat în partea sudică prin
construcția cartierului "Hipodrom", peste fostele grajduri ale
hergheliei. La începutul anilor '80 s-a dat startul sistematizării în
zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuințe Mihai Viteazu
și au avut loc intervenții majore în zona centrală, prin construcția
locuințelor colective de pe strada Putnei și a Magazinului General.
La data de 15 decembrie 1994, în clădirea Primăriei, orașul Rădăuți a
fost proclamat municipiu. În prezent, o placă memorială din marmură
amplasată pe clădirea Primăriei atestă acest eveniment istoric local.
[modificare] Rădăuți - prima necropolă a Moldovei
În cadrul Bisericii Mănăstirii din municipiul Rădăuți sunt îngropați
primii 5 domni ai Moldovei. De menționat ar fi și o interesantă piatră
funerară din exteriorul biserii ce aparține unui oficial austriac,
decedat la începutul secolului XIX.
Prin trecerea la stadiul de târg, localitatea a căpătat rolul de
centru economic regional, rol datorat în mare parte târgului săptămânal
ce mijlocea schimbul de produse dintre producătorii din zona nordică a
Țării Moldovei și cei din partea sudică, funcțiune care se menține și în
zilele de astăzi, prin târgul din fiecare vineri.
În dezvoltarea economică a orașului, baza au reprezentat-o atelierele
manufacturiere, crescătoria de cai și târgul săptămânal. În 1789 este
construită prima fabrică de bere, apoi rafinăria de spirt, precum și
fabrica de lichior. Produsele fabricii erau de foarte bună calitate, ele
fiind premiate în 1908 la Paris. Pentru a sublinia cât de importantă
era fabrica, trebuie menționat faptul că trenul care circula pe relația
Dornești - Rădăuți avea oprire în dreptul fabricii, în locul numit de
localnici "La Plop". În 1835, în Rădăuți exista o fabrică de hârtie
deținută de cernăuțeanul Johann Eckert. Pentru că orașul se află în
apropierea zonei forestiere, existau numeroase gatere, precum și o
fabrică de ferăstraie "Bucovina" (1908).
Prelucrare cerealeÎn Rădăuți au fost construite unele dintre cele mai vechi mori din
Bucovina: moara lui A. Schlassmann (1866), moara lui Berl (1867), moara
situată pe pârâul Temnic (înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea),
moara lui Reuberger (construită în anul 1900) și moara înființată de
Adolf Leon.
[3]
Chiar dacă, de-a lungul timpului, pe întreg teritoriul municipiului
au fost construite diferite ateliere și fabrici se poate vorbi,
tradițional, de trei zone cu un caracter industrial pronunțat:
- Zona Industrială 1 în care de-a lungul timpului au funcționat
Fabrica de Bere și Spirt, Fabrica de Hârtie, IPL-ul etc. Aceasta este
amplasată pe Calea Cernăuțiului, Str. Papetăriei - Zona Industrială 2 în
care funcționează și astăzi o fabrică de mobilă, una de textile și una
de scule. Acestea sunt amplasate de-a lungul străzii Volovățului Zona
Industrială 3 constituită pe noua platformă industrială a orașului care
este amplasată pe strada Austriei. Pe această platformă funcționează mai
multe fabrici din industria lemnului care țin de două grupuri
internaționale: Egger și Schweighofer.
[modificare] Industria lemnului
În domeniul industriei lemnului au funcționat următoarele fabrici:
BErl Teiner (înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea), Centrul de
prelucrare a lemnului ”Bucovina” (înființat în 1902 de către cea mai
mare firmă din acest domeniu din Austria, Balan&Comp). De asemenea,
au mai fost înființate fabrica de hârtie a lui Johan Ekert (înființată
în 1838 și care a rezistat doar câțiva ani), precum și fabrica de
chibrituri Kreindler&Fischer (deschisă în 1868).
[4]
[modificare] Industria alcoolului
Fabrica de bere din Rădăuți a fost înființată prin subvenția
Administrației Domeniale din Rădăuți. În anul 1870, Ministerul
Agriculturii a arendat fabrica unui oarecare negustor de băuturi Koffler
pentru ca apoi, în 1881, să fie încredințată lui Mechel Rudich.
Ulterior, ministerul a vândut fabrica în 1890 Fondului Bisericesc din
Bucovina, care o vinde la rândul său în anul 1897 lui Mechel Rudich,
acesta devenind, astfel, primul proprietar al acestei fabrici.
[5] Din anul 1860, pe lângă fabrica de bere este înființată și o distilerie.
La finalul celui de-al doilea război mondial utilajele fabricii de
bere Rădăuți au fost confiscate drept compensație de război de către
armata rusă. Totuși acest fapt nu a dus la pierderea tradiției, fabrica
fiind reînființată. În anii '70 ai secolului al XX-lea, utilajele
fabricii de bere au fost mutate la Suceava în cadrul unei filiale a
fabricii rădăuțene. După Revoluție, secția de la Suceava a devenit
persoană juridică independentă, sub numele de Bermas.
Tradiția producerii berii în Rădăuți s-a oprit doar pentru scurt
timp. Astfel, în 1992, a fost înființată la Rădăuți Fabrica de bere de
casă Buturuga.
Industria construcțiilor civileÎn secolul al XIX-lea funcționau la Rădăuți două fabrici de cărămizi
și anume cea a lui Leontievici David și cărămidăria-furnal construită de
Engster Philip.
[6]
Sistemul bancar din Rădăuți
Fiind o localitate importantă și cu un potențial economic ridicat,
mai multe instituții de credit cu capital străin și-au deschis sucursale
și agenții la Rădăuți. Printre acestea sunt de menționat următoarele:
Bukowinaer Sparkasse (Casa de Economii a Bucovinei) (1874) și Radautzer
Spaar-und-Vorschugsverein (Casa de Economii și Împrumuturi Rădăuți)
(1875). Ulterior, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ca urmare a
dezvoltării economice a orașului, au fost înființate și o serie de
instituții de credit cu caracter local: Radautzer Armenofonde (Fondul
Săracilor), Radautzer Credit Fur Handel und Gewerbe (Creditul Rădăuțean
pentru Comerț și Meserii), Comerziellen Creditanstalt im Radautz
(Creditul Comercial Rădăuți), Escomte und Sparrsverein fur Handel und
Industrie im Radautz (Asociația de Scont și Economii pentru Comerț și
Industrie Rădăuți), Cumulativwen Waisenmetes in Radautz (Casa de Ajutor a
Orfanilor de pe lângă Judecătoria de Ocol Rădăuți), Spaar und
Darlehenskassenvereines fur die Cristens de Gerichbezirkes Radautz
(Societatea Casei de Economii și Împrumuturi pentru Creștinii Ocolului
Judecătoresc Rădăuți) (1904) și Sparkasseder Stadtgemeinde (Casa de
Economii a Orașului Rădăuți) (1908).
[7]
Municipiul Rădăuți are o suprafață de 3.230 ha din care 1.075 ha
intravilan. Este al treilea oraș ca mărime din județ, ocupând 14% din
acesta.
Relieful
Relieful ușor ondulat care apare în nordul municipiului se datorează
prezenței grindurilor și a micilor depresiuni dintre ele, care în trecut
erau ocupate de heleștee. Toate aceste forme de relief sunt constituite
din pietrișuri, nisipuri și argile - roci friabile, caracteristice
depunerilor fluviale.
Clima
Clima este temperat-continentală cu influențe baltice. Sectorul
predominant de influență climatică este continental, cu frecvența
crivățilui iarna. Pe teritoriul municipiului Rădăuți se fac resimțite
influențele climatice scandinavo-baltice, cu circulația maselor de aer
polare în perioada de iarnă.
Temperatura medie anuală oscilează între 6 °C și 8 °C, cu temperatura
maximă de 32 °C în luna iulie și temperatura minimă de - 25 °C în luna
Ianuarie. Cantitățile de precipitații sunt de 650 - 750 mm/m2. Recordul
de 1.237 mm/m3 a fost înregistrat în 1955. Minima absolut, -34,20C, a
fost înregistrată în 1996.
Hidrografia
Zona municipiului Rădăuți este bogată în ape subterane și de
suprafață, vatra municipiului Rădăuți fiind situată în câmpia dintre
râul Suceava și râul Sucevița. Teritoriul din jurul municipiului este drenat de
râul Suceava (în partea de nord-est - est), râul Sucevița (în partea de sud) și pârâul Horodnic (în nord) care se deversează în
râul Suceava.
Amplasat pe o fostă zonă mlăștinoasă (care se păstrează încă în Zona
Protejată Ochiuri și în zona extravilană dinspre Frătăuții Vechi)
municipiul este traversat de mai multe pâraie. Deși există tentația
considerării Topliței drept pârâu principal (deoarece acesta trece prin
centrul localității), debitul cel mai mare este înregistrat de Pozen
(care trece prin nordul localității). Pâraie importante sunt și
Bahneanul și Temnicul (nord-est, est).
Este de menționat că în zona centrală (pe care este amplasat Parcul
Dendrologic Central) exista în secolul XVIII un iaz mănăstiresc. De
asemenea în proximitatea fabricii de bere și spirt existau iazuri
importante alimentate de Pozen. În momentul de față singurul iaz
piscicol care merită menționat este amplasat în extravilanul localității
după Zona Protejată Ochiuri.
Vegetația
Vegetația se caracterizează prin puternica transformare antropică a
vegetației naturale. Municipiul Rădăuți prezintă o vegetație intrazonală
de luncă, formată dintr-o asociație de plante hidrofile lemnoase (
salcie,
plop,
arin) și ierboase (
rogoz,
pipirig,
piciorul cocoșului,
coada calului, izmă). În sud-estul municipiului crește
laleaua pestriță, iar spre vest, dincolo de zonele joase ale depresiunii, apar pădurile cu floră și faună specifice. Aici predomină
pădurea de conifere, alcătuită din
molid,
brad,
pin, zâmbru, lariță și
mesteacănul.
.
Populație
Evoluția populației la recensăminte:
Rădăuții sunt al treilea oraș din județ ca mărime a populației (conform INSSE), după
Suceava (115.183 locuitori) și
Fălticeni (31.605 locuitori). În municipiul Rădăuți trăiește aproximativ 9% din totalul populației urbane a județului.
Municipiul Rădăuți și satele din jurul său funcționează ca o zonă
metropolitană, regiunea de influență a orașului are un număr de
aproximativ 135.000 de oameni, ceea ce reprezintă cam 19% din populația
totală a județului și se întinde pe o suprafață de 1.190 km², ceea ce
reprezintă 14% din suprafața totală a județului cu o densitate de
aproximativ 118 persoane/km². Ea este limitată în partea
estică de comuna
Dornești, spre
vest de satul
Nisipitu și granița cu
Ucraina, spre
nord de granița cu Ucraina, iar spre
sud
de orașul Solca. Populația orașului este de 29.774 locuitori,
reprezentând 22% din populația din zona de influență. Restul de 105.226
locuitori trăiesc în mediul rural în 30 de comune și sate.
În Rădăuți a existat o numeroasă populație
evreiască. În anul 1880 existau 11.162 locuitori evrei, reprezentând 30.9% din populația orașului
[8].
În 1888 comunitatea evreiască număra 523 de familii, care dispuneau
de un templu și șase școli oficiale. În 1914, populația evreiască
ajunsese la 6.000 de persoane. La începutul lunii octombrie 1941,
autoritățile pronaziste au ordonat ca toți evreii să părăsească orașul
în 2 zile
[9].
În perioada interbelică trei etnii dominau populația orașului în
proporții aproape egale (în jur de 30%): românii, germanii și evreii.
Existența unui procent de aproape 70% de vorbitori nativi de germană
(dacă luăm în calcul populația evreiască) i-a adus localității renumele
de cel mai german oraș al Bucovinei.
Educație
Vocația de centru regional a orașului a început să apară încă din
perioada medievală, aici funcționând o școală mănăstirească, unde au
fost redactate manuscrise de valoare, utilizate de în Țaria Românească
și Moldova. Începând cu anul
1759 importanța școlii se reduce în favoarea celei de la
Putna devenită "Academie Domnească" și recunoscută oficial ca școală înaltă. Odată cu începutul anului
1747 prin dispoziția domnitorului
Ion Ghica Vodă este înființată prima școală. Dezvoltarea rolului de centru educațional a început în anul
1774 când se înființează școala pentru clasele sărace ale societății.
În perioada interbelică, au funcționat în orașul Rădăuți Liceul
Romano-Catolic German (1921-1929), Școala Industrială de Ucenici
(1923-1953), Liceul Industrial de Fete (~1929-1948), Gimnaziul
Industrial de Băiețí (1941-1948), Școala de Arte și Meserii (1924- 1930)
și probabil o Școală de Metalurgie.
[10]
După Al Doilea Război Mondial au funcționat Școala Tehnică de
Cooperație, Școala Tehnică Zootehnică, Școala Profesională Zootehnică și
Școala Silvică.
[11] Între 1948-1955 a funcționat la Rădăuți și o Școală Medie Tehnică Financiară-Mixtă.
În momentul de față în Rădăuți există 6 școli generale și 3 licee:
Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” (fost Obergymnasium vom Radautz,
înființat în 1872), Colegiul Tehnic Rădăuți înființat în 1905(fost
Privatmandchen Lyzeum, fost Liceu Orășănesc de Fete, denumit Elisabeta
Doamna din 1936) și Colegiul Agricol ”Andronic Motrescu” (fostă Școală
Agronomică înființată de Andronic Motrescu în 1897).
Obiective turistice
Obiective istorice și turistice din împrejurimi
Personalități
- Avigdor Arikha (n. 1929 - 2010) - pictor și grafician
- Berti Barbera (n. 1972) - cântăreț
- Alexandru Bodnar (n. 1990) - atlet, tir cu arcul
- Lucian Bozu - campion național la skandenberg
- Zvika Buchenspanner (n.) - regizor
- Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu (n. 1973) - politician
- Radu Cernăuțan (n. 1981) - membru al formației Crush
- Andrei Chipreanov (n. 1987) - campion național și vicecampion mondial la skandenberg
- Florin Colibaba - ceramist
- Marcel Colibaba (1956-2009) - ceramist
- Constantin Curelar (n. 1953) - jucător de hochei
- Gabriel Daliș (n. 1978) - poet, jurnalist
- Daniil Sihastrul (n. începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea Rădăuților - d. 1496, Voroneț)
- Lorin Fortuna (n. 1948) - politician
- Dan-Bogdan Hanu (n. 1962) - scriitor
- Iacov Putneanul (1719-1778) - mitropolit al Moldovei
- Cip Ieșan (n. 1967) - publicist, scriitor, umorist
- Andrei Iulian (n. 1982) - jucător de handbal
- Silvia Kaposztai (1953-2011) - multiplă campioană europeană la tir
- Sf. Ierarh Leontie (n. începutul secolului al XIV-lea, în Rădăuți)
- Mizzi Locker (n. 1917) - cântăreață și profesoară de operă în Israel
- Pavel Lucescu (n. 1965) - jurnalist, politolog
- George Ovidiu Marciuc (n. 1959) - pictor
- Benedict Menkeș (1904-1987) - medic și biolog
- Lucia Olaru Nenati (n. 1949) - poet, prozator, publicist, muzeograf
- Dan Pagis (1930-1986) - poet
- Lothar Rădăceanu (1895-1955) - jurnalist, lingvist și politician
- Ștefan Rusu (n. 1956) - campion olimpic la lupte greco-romane
- Ion T. Tarnavschi (1904-1989) - botanist
- Mihai Tatulici (n. 1948) - jurnalist, scriitor, director de programe la Realitatea TV
- Lucian Dan Teodorovici (n. 1975) - prozator, scenarist
- Anne Tognaq (n. 3 septembrie 1967) - pictoriță
- Matei Vișniec (n. 1956) - poet, dramaturg
Personalități care au trăit în Rădăuți
- Norman Manea (n. 1936) - autor
- Felicia Bădăliță-Țigănescu (1910-2003) - prima planoristă din România
- Vasile Țigănescu (1898-1971) - prozator bucovinean
- Vasile Niculescu (1891-1981) - pilotul Marii Uniri
- I.G. Sbiera (1836-1916) - autor român, profesor la Universitatea Franz Ferdinand din Cernăuți
- Ernst Rudolf Neubauer
(1828-1890) - profesorul de istorie al lui Mihai Eminescu în Cernăuți,
primul director al Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”
- Emil Loteanu (1936-2003) - actor, regizor, scenarist, poet și scriitor român
- Traian Brăileanu (1882-1947) - sociolog de renume mondial
- Ion Nistor (1876–1962) - istoric și om politic român
- Gheorghe Flondor (1892-1976) - rezident regal al Bucovinei, deputat și senator de Rădăuți
- Cornelia Dumitrescu (n. 1946) - inventatoarea ciorbei rădăuțene
- Andronic Motrescu - profesor
- Eugen Botezat (1871–1964) - zoolog
- Gheorghe Grigorovici (1871–1950) - om politic român
- Mihai Pitei - prefect al județului Rădăuți
- Oreste Renney - prefect al județului Rădăuți
- Ilie Vișan - prefect al județului Rădăuți
- Dimitrie Vatamaniuc (n. 1920) - academician român
- Constantin Hrehor (n. 1953) - poet român
- Iulian Vesper (1908-1986) - poet, eseist, traducător și autor de romane din Bucovina
- Constantin Ruscior (1911-1992) - fizician român
- Petre-Virgil Herțanu (n. 1940) - autor român
- Radu Negură (1910-1992) - pictor român
- Vasile Andru (n. 1942) - prozator, eseist, jurnalist și teoretician
- Ana Maria Georgescu - artist
- Elan Schwartzenberg (n. 1967) - om de afaceri
-
Strada Ștefan cel Mare din Rădăuți
-
Târgul olarilor în centrul orașului Rădăuți
-
Sediul Primăriei din Rădăuți, clădire monument istoric
-
Sediul Primăriei din Rădăuți, clădire monument istoric
-
Gara Rădăuţi, clădire monument istoric
-
Gara Rădăuţi, clădire monument istoric
-
Sediul BCR din Rădăuți, clădire monument istoric
-
Statuia ecvestră a lui Bogdan I, Monumentul eroilor din primul război mondial și
Mănăstirea Bogdana
-
Statuia ecvestră a lui Bogdan I
-
Statuia ecvestră a lui Bogdan I
-
Cimitirul soldaților români căzuți în primul război mondial
-
Biserica Sf. Dumitru din Rădăuţi, fosta biserică evanghelică (1862)